...Uneori te doare....asa....greu,surd....ai o groaza de cuvinte de spus, stau presiune in privirea trista sau pe colturile gurii lasate in jos...le simti , dar le opresti cu o strangere de pleoape, strivind si lacrima necontrolata ce se strecoara pe margine de obraz...
Alteori te bucuri de nimicuri ...aparute din neprevazutul zilei...si ai vrea sa le spui...ca o surprindere impartasita , aruncata dincolo de zidurile poprii...unde esti doar cu tine...dar realizezi ca sunt de fapt ...nimicuri...si nu intereseaza pe nimeni...ramane doar micul tau semn de intrebare sau mirare..
In general, incerci sa ascunzi macinarile de suflet...cine are timp sa le asculte?
Nu sta nimeni sa iti asculte ezitarile, sa aiba rabdare sa scoti umbrele din tine...sa le pui in transparenta , sa se inunde de lumina si sa se dizolve....
Si atunci, scrii...evadezi din tine...intr-o pagina de virtual...lasi punctele de suspensie sa curga, si astepti sa simti cuvintele nespuse in varful degetelor...apar ezitante pe ecranul alb, franturi de ganduri...cioburi...cad mastile...e un amalgam de taceri ce capata glasul ascuns bine sub chipul de masca...
E o cale de a nu fi singura...o cale de a te asculta...chiar daca lacrima e inca pe obraz...
Toate teoriile despre singuratatea din suflet...cum poate fi eliminata...sunt doar teorii, deoarece sufletul...cere suflet...atat...
4.oct.2017
